ANUNȚURI - TALANTUL ÎN NEGOȚ

Ce este «Talantul în negoț» ?

Talantul în Negoț este un concurs de cunoștințe biblice ce se adresează atât copiilor cât și adulților.

Acest concurs este mai mult decât o competiție, este o unealtă pentru a strânge cunoștințe biblice indiferent de vârstă.
El se desfășoară sub două forme principale : « Clasic » și « Memorarea Scripturii ». Ambele variante sunt organizate pe diferite nivele de dificultate în funcție de vârsta participanților.
Acest concurs permite participanților să studieze în profunzime mai multe cărți biblice pe parcursul anilor.

Pentru mai multe informații click aici.

« Despre concursul « Talantul în Negoț », pot să spun că este o lucrare benefică pentru viitorul familiilor și al Bisericii. În urmă cu cinci ani (2014), când mi s-a vorbit despre « talantul în negoț », am ezitat să introduc această lucrare în Biserică crezând că nu vor fi copii dornici să participe și nici profesori pentru a ajuta această lucrare. Totuși, Biserica Elim numără peste 1000 de membri și peste 800 de copii. Am început deci cu această dorință, ca copiii să studieze cuvântul lui Dumnezeu, având în vedere, că părinții sunt deseori prea ocupați și acasă în peste 70% din familii, copiii nu citeau Biblia. Singurul moment in care ei mai făceau acest lucru, era la grupele de copii organizate în cadrul Bisericii. În urma acestor constatări, am decis să începem « Talantul în negoț » fără a avea pretenția de la copii de a avea procente de 100% la acest concurs. Am început ușor, iar la mijlocul anului, spre surprinderea noastră la concursul pe fază internațională din Satu-Mare, au fost copii calificați pe locul doi și trei. Văzând că această lucrare dă roade, am început să o luăm mult mai în serios și în anul următor au fost peste 80 de copii care s-au înscris și au terminat 98% dintre ei. Incă o dată, rezultatele au fost peste așteptările noastre. Cel mai frumos și benefic lucru pentru Biserica Elim e că, deja acum, nu se mai poate predica din amintiri de la anvon fiindcă copiii cunosc Biblia și ne corectează. Mă întreb ce va fi peste câțiva ani când aceștia vor crește și cunoscând cuvântul lui Dumnezeu, vor fi o binecuvântare pentru Biserică, societate și țara în care trăim. Mai mult de atât, va fi foarte benefic și pentru viitorul lor de familiști. »
Daniel Vlad
Pastor asistent și responsabil cu lucrarea copiilor